SĂ NU MORI!
Întotdeauna rămâne ceva
neînțeles în foșnetul ierbii
de pe gura ta.
Ochii tăi atârnă acum ca niște bibelouri pe cer,
mâinile îți cad ca niște aripi frânte.
Iată-ne țintuiți pe un catarg de porțelan
în mijlocul mării.
Totul e atât de firesc de-acum,
atât de ușor de-nțeles,
numai foșnetul ierbii de pe gura ta speriată
neînțeles și de neîndurat rămâne
ca Orfeu ademenind în borcane cu formol
păsările dezbrăcate de vânt.
APROAPE SONET(După un vers de Costel Zăgan)
Iubito, trupul tău e un sonet
pot să-l recit oricând pe dinafară -
în carnea lui, ca un cuțit concret,
înfig imaginația barbară.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu